Un articol apărut în American Journal of Psychotherapy scris de Leon Tan, comentează o anchetă realizată de AOL în 2005 care raporta că aproape 50% dintre cei care postează pe logurile de pe internet (webloguri sau bloguri), le folosesc drept o formă de autoterapie.
Măi să fie. Nu că ar fi o noutate pentru neuronii mei, dar e o treabă să-ţi vezi ideile demonstrate statistic.
Motivarea mea de psiholog la această constatare se leagă desigur de nevoia de exprimare a noastră, a fiecăruia. Să fim serioşi: ne bucurăm mult de comentariile pertinente ca răspuns la cugetările noastre. Nevoie legitimă, împlinită şi pe blog, cu atât mai mult cu cât timpul acordat relaţiilor de profunzime s-a redus considerabil. În plus, notabil este că timpul petrecut în relaţii umane face-to-face este adesea substituit de telefon, chat de orice fel şi alte mijloace asemănătoare.
De curând auzeam la un curs discutată căutarea asiduă a generaţiei de astăzi după confirmare socială, perspectivă valabilă nu doar pentru generaţia 2.0.
Prin urmare, uite aşa facem terapie cu noi înşine: ne exprimăm „în public”, ne bucurăm de feed-back, ne este gâdilat „simţul social”, comentăm cotidianul din jurul nostru, „dăm afară” cathartic ofurile, ironizăm realitatea, ventilăm, ventilăm, ventilăm...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu