Cand ne gandim prea mult la noi insine

Cum se numeste un om care se gandeste prea mult la sine? Egocentric.

Cum se numeste un om care raporteaza la sine orice gand si orice actiune, personale sau ale altora? Introvertit.

Multi dintre noi credem ca a fi egocentric inseamna a fi egoist si a fi introvertit inseamna a fi necomunicativ si fara placerea relatiilor sociale. Confuzie de termeni. Multi introverti sunt avizi dupa relatii sociale, pe care le practica cu drag si cu succes si multi egocentrici manifesta generozitate si interes in relatiile cu ceilalti.

Ce au in comun cele doua trasaturi de caracter: EUL!! Nu-i nimic rau sa ne gandim la noi insine, sa ne analizam, sa ne dorim dezvoltarea si sa facem pasi concreti pentru ea. Sunt chiar momente de rascruce cand un demers introspectiv pertinent si bine asistat este esential. Mai neplacute sunt insa sentimentele si gandurile izvorate dintr-o prea mare aplecare asupra sinelui. Daca suntem sinceri si ne evaluam corect, gasim in noi multa mizerie umana. De accea, situatia poate deveni periculoasa, si pentru cei predispusi, poate determina chiar depresie.

Iti propun un mic test: analizeaza o conversatie cu un prieten sau cu un coleg. De cate ori aduci vorba despre tine? Pomenesti des despre ce esti tu, cum esti tu, cum ai face tu?

Daca da, inseamna ca te gandesti un pic prea mult la tine. Iti propun sa pui altceva in loc. Lasand Hristosul sa ocupe terenul mintii tale in defavoarea EU-lui tau, castigul devine magnific iar lupta castigata, pentru ca ai un ajutor de nadejde.

Coloseni 3:1-3.

Idee de motto pentru anu' care vine

Un gând care mă preocupă în ultima vreme, găsit în notiţele unei conferinţe la care am participat cu ceva ani în urmă. Am omis atunci să notez şi autorul. Iată gândul:

"God is the highest good of His people and the enjoyment of Him is the only happiness with which our souls can be satisfied."

Găsesc aceste rânduri foarte puternice, pentru că umblă în profunzimea dorinţelor noastre fără "a ne da în cap", reamintind blând despre prioritatea absolută! Dacă te găseşti într-o postură asemănătoare cu a mea, adică agasată (de aglomeraţie, stres, zgomot, agresivitate şi lipsă de respect interuman) şi suprasolicitată (de cererile şi aşteptările celor din jur, "datoriile" de soţie, mamă, job, şcoală, etc, dar şi de perfecţionism) a face ordine în priorităţi pare o adevărată provocare.

Dar dacă ISUS nu are prioritate, atunci cine, ce?! "God is most glorified in you when you are most satisfied in Him.", cum spune John Piper (Desiring God). Şi asta îmi doresc: glorificarea Lui în mine!