Fiecare dintre noi cunoaştem faptul că atunci când trecem prin perioade complicate şi diferite probleme personale, viaţa noastră emoţională este uneori dată peste cap, iar corpul nostru pare că o ia razna. Ne deranjează stomacul, digestia ori nu merge, ori merge prea alert, ne îndopăm cu mâncare sau dimpotrivă nu suportăm nimic în faţa ochilor, inima e într-un maraton continuu, simţim durere la nivelul fiecărui neuron, iar dacă cineva ne întreabă ce-i cu noi, răspundem sec: “sunt stresat” sau “am probleme”. Specialiştii numesc aceste simptome, tulburări psihosomatice (adică emoţiile afectează corpul). Câtă vreme, aceste simptome rămân simple acuze, care dispar atunci când dispare şi problema, lucrurile se îndreaptă spre bine. Deseori însă, acestea degenerează în boli psihosomatice cum ar fi ulcerul, gastrita şi sindromul colonului iritabil, hipertensiunea arterială şi cardiopatia ischemică, astmul bronşic, afecţiuni dermatologice, etc.
Stresul constituie unul din factorii determinanţi şi declanşatori ai acestor boli psihosomatice, şi acest fapt a fost vădit demonstrat de-a lungul timpului. Dar, cum se face că, supuşi la acelaşi tip de stres psihic, oamenii reacţionează diferit: unii dezvoltă tulburări psihice (mai ales depresii), alţii dezvoltă tulburări şi boli psihosomatice (care şi acestea sunt foarte diferite de la un individ la un altul), iar alţii rămân perfect sănătoşi? Ce legatură există între stresul psihic şi personalitatea omului?
Probabil că răspunsurile celor două întrebări se sugerează reciproc încă din conţinutul întrebărilor. Supus la stres psihic, individul este în mod clar afectat. Temporar, el poate depăşi problemele însă consecinţele se văd de multe ori pe termen lung. Există însă persoane care, aşa cum spuneam, reuşesc să integreze experienţele negative, în timp ce alte persoane, supuse aceluiaşi gen de stres, dezvoltă diferite probleme de sănătate. Stresorul poate fi acelaşi, însă personalitatea fiecăruia este diferită. În mod cert, stresul constituie un factor determinant în apariţia bolilor psihosomatice, însă aceasta numai în legătură cu o anumită structură de personalitate. Nu toţi oamenii reacţionează cu boală la anumite stresuri psihice, ci doar aceia care se înscriu într-o anumită tipologie psihologică, care posedă anumite trăsături. În acelaşi timp, cumularea de-alungul vieţii de stresuri majore şi traume psihice importante, duce la o anumită fragilizare a imunităţii şi rezistenţei sistemului psihic, astfel încât, mai devreme sau mai tarziu, se produc modificări şi accentuări ale diferitelor trăsături personale, conducând la dezvoltarea unor tulburări de natură psihosomatică şi eventual boli.
Dar care ar fi acele trăsături de personalitate care favorizează instalarea acestor tulburări?
Studiile arată că în general, există două trăsături care se manifestă în mod pregnant în majoritatea cazurilor şi anume, anxietatea (teamă fără obiect) şi agresivitatea (şi sub formele ei adiacente, respectiv nervozitate şi impulsivitate). Se pare că cel predispus la boli psihosomatice este în primul rând temător, de orice lucru şi în orice condiţii, fapt ce generează o tensiune psihică şi fizică puternică, pe care anxioşii declaraţi o simt mereu, în timp ce ceilalţi o simt numai în situaţii mai speciale. Dacă abordăm perspectiva logicii, raţionamentul care leagă anxietatea de agresivitate ar fi acela că este un fapt normal ca aceste persoane să fie agresive, nervoase: pe de o parte datorită tensiunii şi pe de altă parte datorită tendinţei fiinţei umane de a găsi mijloace de apărare diverse, chiar dacă mai puţin favorabile şi adaptate. “Pentru ca ceilalţi să nu atace (teama că ceilalţi au dorinţe ascunse, sau că vor aprecia negativ propria persoană), atunci atac eu. Nimeni nu va vrea atunci sa stea pe lângă mine şi nimănui nu-i va veni uşor să-mi creeze un neajuns.”, pare să fie raţionamentul mai mult sau mai puţin conştientizat al anxiosului. De aici, se ajunge la suspiciozitate, un sentiment de injustiţie şi persecuţie, gelozie şi criticism exagerat. În plus, apare controlul: controlul trăirilor, emoţiilor, stărilor de orice fel şi de la orice nivel, control din care derivă acea tensiune amintită mai sus.
Aceste trăsături duc desigur la o alta, deasemenea des întâlnită la bolnavii psihosomatici: o nesiguranţă dublată de neîncredere şi de anumite tendinţe conformiste (foarte des prezente). Bolnavul psihosomatic este adesea conservator, cu prejudecăţi pentru care luptă şi asta pentru că sunt ale lui, pentru că aşa se poate apăra, pentru că aşa stie din propria experienţă de viaţă că e bine.
O altă trăsătură importantă o reprezintă tendinţele depresive. Bolnavul psihosomatic are tendinţa de a lua problemele mai în tragic, de a considera că nu poate face faţă, că sunt prea grele şi prea dureroase. Şi atunci desigur, până la abandon nu mai este mult, lucru dublat şi de lipsa de încredere în sine şi ceilalţi. Toate acestea sunt corelate totodată şi cu nelinişte, nesiguranţă, o anumită labilitate şi o nevoie continuă de suport şi confirmare personală.
Se pare, deci, că ceea ce lipseşte ca trăsătură din personalitatea psihosomaticului ar fi echilibrul, în orice fel de context. Chiar şi stilul de viaţă este adesea dezechilibrat, psihosomaticii fiind fie de un activism şi o ambiţie şi dorinţă de afirmare foarte puternice, fie de o inerţie existenţială, cu tendinţe nostalgice şi de abandon.
Foarte interesant de observat cum toate aceste trăsături de personalitate corelează între ele: se determină una pe alta, se influenţează reciproc, potenţându-se adesea şi creînd un adevarat cerc vicios, parcă fără de scăpare. Şi atunci, ce-i de făcut? De multă vreme este cunoscut faptul că un stil de viaţă echilibrat, însoţit de optimism, şi un mod relaxat dar responsabil de a privi viaţa şi lumea, asigură viaţă lungă şi frumoasă. Până la urmă, puţini sunt cei care nu se îmbolnăvesc niciodată, însă ţine de fiecare dintre noi să ne autoeducăm modul de a gândi şi de a vedea lucrurile astfel încât stresul şi problemele să nu ne copleşească ci mai degrabă să ne fie de folos, căpătând în urma lor, maturitatea şi înţelepciunea pe care adesea le admirăm la unii oameni. De probleme nu vom scăpa niciodată. Ne-am plictisi dacă ar fi aşa. Însă putem scăpa de consecinţele lor negative asupra emoţiilor şi personalităţiii noastre şi asupra corpului nostru. Depinde de noi!
(Sinopsis al lucrarii de licenta, articol publicat in Saptamana Medicala Bucuresteana si Fitzuica)
