La masă

Stăteam într-o seară cu micuţa Miriam lângă mine, încercând să o adorm. Am luat Biblia cu mine, însetată după ceva proaspăt. M-am rugat în gând… “Doamne, vorbeşte-mi”, în timp ce deschideam Biblia la pasajul destinat zilei respective. “Dar cum să nu-mi vorbească?” Brusc mi-am dat seama că Miriam, ca şi mine, ţipă dupa mâncare. Dar mie ca mamă nici prin cap nu-mi trece să nu-i dau mâncarea potrivita la vremea potrivită. La fel şi eu cu Domnul… El e acolo pregatit să mă hrănească iar eu tot neîncrezătoare sunt: cer hrană de parcă n-ar vrea să-mi dea. Uneori o înfometez puţin pe Miriam ca să mănânce mai bine şi să nu dea afară ce a mâncat înainte, să aibă timp să se asimileze mâncarea, ca să crească. Mă întreb dacă nu aşa face şi Dumnezeu cu mine câteodată…